Seminar Aikido

Plini de energie, sub îndrumarea lui Viorel Lungu Sensei, cursanții acestuia au încântat privirile celor ce au venit în data de 18 și 19 februarie la Seminarul de Aikido, organizat în Sala Polivalentă din Iași.

Deținător a 4 Dan Aikido Aikikai, Senseiul a reușit să surprindă publicul cu nenumărate demonstrații, care au urmat a fi repetate de fiecare cursant în parte. Mișcările sale aveau drept scop a arăta că nu forța este importană în apărare, acestea fiind, în realitate, foarte line, ci împiedicarea adversarului să atace. De asemenea, un detaliu foarte interesant aflat în cadrul seminarului este acela că, de cele mai multe ori, modul de apărare față de adversar este asemenea modului în care este mânuită sabia de lemn. Toate aceste demonstrații au părut precum un dans lin și, totodată, energic. Cursanții solicitați de Sensei pentru demonstrații au fost, de asemenea, foarte variați. Printre aceștia se numără o tânără cu privire încrezătoare, ale căror mișcări erau perfecte, ce inspira ideea de putere spirituală, și un tânăr entuziast, energic, ale cărui reacții au stârnit zâmbetul publicului. Nu doar cei din Iași au participat la acest seminar, ci și persoane din Vaslui, Bacău, Piatra Neamț și Pașcani.

O experiență de neuitat! Foarte respectuoși față de sensei, cu voci puternice care răsunau în întreaga sală, tinerii învățăcei au dat viață alături de Viorel Lungu Sensei unei arte care transpune frumusețea spiritului în mișcări de autoapărare.

Cei ce doresc să facă parte din acest grup vivace se pot înscrie oricând la antrenamentele de Aikido. Pentru informații puteți apela la numărul de telefon 0758613860 sau puteți trimite un email la adresa aikido@himawari.com

Anunțuri

Hinamatsuri, “Festivalul Păpușilor”, Ediția a IX-a

Se apropie primăvara și, odată cu aceasta, mult așteptatul Festival Hinamatsuri! Asociația Româno-Japoneză Himawari vă invită, pe data de 26 februarie 2017, la Sala Pașilor Pierduți din Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” să participați alături de noi la o serie de demonstrații și workshopuri în spirit nipon, menite să vă reamintească importanța tradițiilor japoneze.

poster hinamatsuri 2017 v3-01.jpg

În Țara Soarelui Răsare, acest Festival obișnuia să fie o zi de ritualuri sacre, numite hina-hagashi („păpuși plutitoare”), în care păpuși de paie erau așezate în bărcuțe și lăsate să plutească în josul râurilor, luând cu acestea ghinionul și spiritele rele. În zilele noastre, Hinamatsuri se sărbătorește în data de 3 martie, și are ca simbol platforma în 5-7 trepte, pe care sunt așezate păpuși, „hinaningyo”, reprezentând Curtea Imperială Japoneză și treptele sale sociale.

picture1

În cadrul Festivalului, între orele 11:00 și 19:00, veți avea parte de numeroase activități susținute de departamentele asociației și membrii acestora, printre care avem: trei momente de dansuri tradiționale, o demonstrație de Ceremonia Ceaiului precum și o degustare, un curs de limbă japoneză pentru cei ce vor să cunoască bazele acesteia, și o demonstrație de autoapărare și aikido.

Programul complet al evenimentului:

11:00 – 11:05 Începerea festivalului

11:05 – 11:30 Dansuri tradiționale japoneze

11:30 – 13:00 Ceremonia ceaiului

11:30 – 13:30 Workshop de Creație

12 :00 – 13 :30 Curs de limbă japoneză

13 :00 – 14 :00 Îmbrăcare de Yukata

13 :15 – 13 :45 Dansuri tradiționale japoneze

13 :30 – 15 :00 Workshop de Origami

13 :45 – 14 :00 Demonstrație de Shotokan

14 :00 – 14 :15 Demonstrație de Aikido

14:30 – 16:30 Demonstrație de Karuta

15:00 – 17:00 Workshop de Manga

16:00 – 17:00 Îmbracare de Yukata

16:30 – 17:00 Coregrafie – samurai vs samurai

17:00 – 18:00 Workshop de Origami

17 :00 – 18 :00 Prezentare de desen digital

18 :15 – 18 :45 Dansuri tradiționale japoneze

18 :45 – 19 :00 Încheierea festivalului

 

De asemenea, pe parcursul zilei, lumea va avea posibilitatea de a juca  go, shogi și hanafuda in cadrul Atelierului de jocuri, va putea admira  o Expoziție de obiecte cu specific japonez sau scara de cocori Hinamatsuri, va putea particpia la o tombolă sau ajuta la pictarea pânzei pe tema festivalului.

 

Intrarea va fi liberă!

Vă așteptăm cu drag pe data de 26 februarie, la Sala Paților Pierduți a Universității “Alexandru Ioan Cuza” dar până atunci urmăriți cu atenție postările de pe pagina evenimentului! Festivalul Hinamatsuri 2017

Matta Nigastu!

Cursuri de limbă japoneză – înscrieri pentru sesiunea martie 2017

arsenixc-full-2045302

チャンスは自分るも (Chansu wa jibun de tsukuru mono)

Lucrurile nu vin pur și simplu către tine, tu trebuie să mergi către ele, iar după cum spune și o zicală japoneză, singur îți creezi propriile oportunități, vă anunțăm cu drag că și în această primăvară avem bucuria de a lansa o nouă serie de Cursuri de Limbă Japoneză în Iaşi, începând cu data de 1 martie 2017, unde veți avea șansa de a face cunoștință cu una din cele mai melodioase limbaje asiatice.

Perioada de înscrieri: 6 – 25 februarie 2017.

Disponibilitate – 2 grupe (a câte 12 cursanţi fiecare) repartizate în felul următor:

Grupa 1 (începători): Miercuri, 13:30 – 15:00

Grupa 2 (începători): Vineri, 13:30 – 15:00

Noile cursuri se vor desfăşura în Corpul R (fostul Romtelecom) al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” de pe Str. Lăpuşneanu, sala 205 (etaj 2) – clădirea de sticlă de la intersecția Lăpușneanu – Bld. Independenței.

Cursurile se vor ţine în regim normal – 1 curs/săptămână, a câte o oră jumătate fiecare.

Donație fixă: 25 lei/curs.

Pentru înscriere, vă rugăm să completaţi următorul formularformular de înscriere. Confirmarea înscrierii se va face prin sms, în maximum 5 zile de la trimiterea formularului.

Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0741 261 033 – Oana Laura Fasolă.

Începe primăvara cu noi oportunități!

待っています

Vă așteptăm cu drag!

Săptămâna Japoneză 2017

292-001h

Săptămâna Japoneză este un eveniment care are ca scop promovarea culturii și tradițiilor nipone prin diferite activități de interes public. Scopul nostru, ca asociație este de a înteracționa cu publicul, de a creea o atmosferă cât mai plăcută și palpitantă. Evenimentul va avea loc în perioada 16 – 22 ianuarie 2017. În cadrul acestuia, timp de 7 zile, se vor desfășura seminarii culturale, proiecții documentare și diverse alte activități în diferite locații.

În anii anteriori, respectiv în iulie 2010, cu prilejul împlinirii a 3 ani de la înfiinţare, Asociatia Româno – Japoneză Himawari Iaşi a organizat prima ediţie a Săptămânii Japoneze,  unul dintre cele mai complexe evenimente organizate, desfăşurându-se pe parcursul a 7 zile. Printre activităţile propuse de Asociaţie la acel moment se regăseau:

  • demonstraţii de dansuri tradiţionale şi de aikido;
  • proiecţie de film japonez;
  • expoziţie şi workshop de origami;
  • ateliere de shodou, sumi-e şi ceremonia ceaiului.

În 2015, Săptămâna Japoneză Himawari s-a încheiat cu Festivalul Tanabata.

Activităţi care se vor desfășura în cadrul evenimentului:

  • Prezentare Mitologia Japoneză (16 și 17 ian.,între 17:00-19:00 la Cărturești):

Mitologia japoneză are o istorie lungă datând de mai mult de 2000 de ani. Aceasta include un număr mare de zei, zeițe, spirite, creaturi și nemuritori. Cele mai multe dintre episoadele mitologice se referă la crearea lumii, crearea insulelor Japoniei, precum si activitățile zeităților, oamenilor, animalelor, spiritelor și creaturilor magice.  Seminarul de cultură organizat în cadrul săptămânii japoneze cu tematica “Mitologia japoneză”, se va extinde pe parcursul a două zile, punându-se accent în prezentare pe zeii principali, mitul creației și o introducere în cele două mari religii: shintoismul și budismul.

  • Prezentare Haiku (18 ian., între 16:00-19:00 la Cărturești):

Va fi o prezentare generală despre haiku (un gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 „versuri” formate din 5, 7, 5 silabe), care se va finaliza cu un workshop de creație pe aceeași temă.

  • Proiecție de documentar și film animat (19 și, respectiv 20 ian.):

Proiecția de film se va extinde, la fel ca prezentarea despre Mitologia Japoneză,  pe durata a două zile astfel: într-o zi va fi proiectat un film documentar legat de Japonia din colecția Discovery Atlas (între 17:00-19:00 la Cafeneaua MERU) , iar în cea de-a doua zi se va proiectat filmul animat Howl’s moving castle, produs de studioul Ghibli, extrem de reprezentativ pentru Japonia și foarte cunoscut pentru animațiile realizate, avand parte de succes până în prezent (între 15:00-17:00 la Casa de cultură Mihai Ursachi).

  • Prezentare Arme (21 ian., între 15:00-17:00 la cafeneaua Utopia):

Această prezentare va conține un mic istoric despre cavalerul medieval al secolului al XV-lea și al samuraiului secolului al XIX-lea. În continuare, vor fi descrise armele și armurile folosite de acești războinici. Deși la prima vedere s-ar părea că samuraiul are un avantaj tehnologic față de cavalerul medieval, în ceea ce privește echipamentul folosit, vom lăsa publicul să decidă, după prezentarea tuturor detaliilor.

  • Cosplay Cafe (22 ian., între 16:00-19:00 la Retro cafe):

Cosplay Cafe se va desfășura într-o singura zi alături de diferite personaje din anime-uri și jocuri. În cafenea, cei ce vor servi clienții vor fi costumați în cosplay (este prescurtarea cuvintelor englezești „costume” și „play” („joc costumat”), care reprezintă o formă de artă, cu trăsături escapisme, apărută în Japonia, în care participanții se costumează în personaje din manga, anime, jocuri video, cărți cu benzi desenate etc.), promovând astfel această tendință. Cei interesați vor putea să le adreseze întrebări cosplayerilor în legătură cu personajul pe care îl reprezintă, astfel interacționănd mult mai ușor cu membri asociației.

Hyakumonogatari Kaidankai (百物語怪談会)

 Flăcările pâlpâie în întunericul ce stă să te înghită. Cu buzele tremurânde, cineva rostește o poveste terifiantă. Spiritele aud, se apropie, se ascund în întuneric. Așteaptă ca întunericul să puna stăpânire  pe întreaga încăpere. Reziști până la final? Ce se va întampla când ultima flacără se va stinge?

 Dovedește-ți curajul și vin-o pe data de 30 noiembrie la ora 17:00, în Cărturești. Ia parte la celebrul joc de curaj “Hyakumonogatari Kaidankai”,organizat de Asociația româno-japoneză Himawari Iași, în colaborare cu librăria Cărturești.

 sfesafsa

Ce presupune acest joc?

Hyakumonogatari Kaidankai sau Adunarea a o sută de povești ciudate, începe cu o sută de lumânări așezate în cerc. Jucătorii spun câte o poveste cu fantome. Pe măsură ce se termină poveștile, jucătorii sting câte o lumânare, suspansul crescând odată cu întunericul ce pune stăpânire pe împrejurimi. Jocul se presupune că ar fi un ritual de invocare a spiritelor, fiecare istorisire terminată și lumânare stinsă însemnând mai multă energie spirituală, camera în care se află jucătorii devenind un felinar pentru morți. Se spune că, odată cu dispariția ultimei raze de lumină, cineva sau ceva teribil așteaptă în umbră, urmărind jucătorii.

Istorie

Cum anume a început acest joc încă nu se știe, originile sale fiind încă necunoscute. Se crede că a fost jucat prima dată de samurai ca un test de curaj. Baza acestei ipoteze stă într-o povestire din anul 1660 din Ogita Ansei, numită Otogi Monogatari, unde un grup de samurai termină de spus cele o sută de povești, iar unuia dintre samurai îi pare că vede un braț uriaș deasupra lor gata să atace. În timp ce unul din ei se ghemuie înfricoșat, altul descoperă că era doar umbra brațului unui mic paianjen.

Cum s-a pregătit Departamentul de Literatură și folclor literar japonez al Asociației Himawari?

img_20161127_155048

Părea simplu la început să colectăm câteva povești de groază foarte cunoscute în Japonia, numite Kaidan, al căror scop principal era să ofere o morală în urma unor întâmplări înspăimântătoare. Problema a survenit când am costatat cu toții că aceste povești nu se găsesc în limba română, întrucât acestea nu sunt foarte cunoscute în țara noastră. Dezamăgitor, dar până la urmă acesta este rolul nostru, al membrilor asociației, de a face Japonia cât mai cunoscută. Așa că ne-am pus pe treabă. În fiecare săptămână ne-am întâlnit la sediu, unde am început să traducem povești Kaidan din toate limbile în care se găseau acestea, cele mai multe în limba engleză și franceză. În ciuda faptului că ceea ce traduceam era înspaimântător, atmosfera în sediu era vioaie, deseori făcând glume pe seama a ceea ce citeam și chiar imitând personajele din povești. Adevărați tineri curajoși, nu? Sper că asta nu a mâniat spiritele si nu se vor răzbuna pe noi în timpul jocului. Sau poate…?

Așteptăm cu nerăbdare să vedem cât ești de curajos!

Ne vedem miercuri, la Cărturești!

 fdgdr

 

Cursuri de limbă japoneză – înscrieri pentru sesiunea octombrie 2016

為せば成るなせばなる (naseba naru)

Sub îndemnul unei vechi zicale dintr-un poem japonez, dacă încerci, vei reuși, vă anunțăm cu drag că și toamna aceasta avem bucuria de a lansa o nouă serie de Cursuri de Limbă Japoneză în Iaşi, începând cu data de 31 octombrie 2016.

Perioada de înscrieri: 24 – 28 octombrie 2016.

Disponibilitate – 3 grupe (a câte 12 cursanţi fiecare) repartizate în felul următor:

Grupa 1 (începători): Luni, 13:30 – 15:00

Grupa 2 (începători): Joi, 13:30 – 15:00

Grupa 3 (începători): Joi, 15:30 – 17:00

Noile cursuri se vor desfăşura în Corpul R (fostul Romtelecom) al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” de pe Str. Lăpuşneanu, sala 205 (etaj 2) – clădirea de sticlă de la intersecția Lăpușneanu – Bld. Independenței.

Cursurile se vor ţine în regim normal – 1 curs/săptămână, a câte o oră jumătate fiecare.

Donație fixă: 25 lei/curs.

Pentru înscriere, vă rugăm să completaţi următorul formular: formular de înscriere. Confirmarea înscrierii se va face prin sms, în maximum 48 de ore.

Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0741 261 033 – Oana Laura Fasolă.

 

待っています

Vă așteptăm cu drag!

 

9 ani de Himawari ^_^/

 

Anul 2016 a reprezentat un an foarte activ pentru Himawari, reușind să organizăm diferite evenimente și participând deasemenea la multe activități care s-au desfășurat în orașul nostru precum: Seri Nipone la Cărtureşti, Festivalul  Hinamatsuri, Festivalul Tanabata, Şcoala de vară şi Himawari Cosplay, participare la evenimentul “Librex” , “Edu Funny Fest”, Festivalul “Artelor Marțiale”, “Șotron” și multe altele.

Pentru a sărbători, am încheiat vara cu aniversarea a nouă ani de la înfiinţarea asociaţiei. Astfel, în prima parte a zilei ne-am întâlnit în număr mare la Zona de Agrement Ciric şi împreună am participat la diferite activităţi de team-building, seara retrăgându-ne la sediu unde am continuat să sărbătorim printr-o mică petrecere.

Am început activitățile prin diferite jocuri interactive menite să destindă atmosfera precum: Tag Challenge, badmington, cărți sau Turnul Instabil. Activitatea principală a fost Quest Hunt-ul care a reprezentat o noutate adusă aniversărilor Himawari.

1

2

A trebuit să ne împărțim în mai multe echipe şi a fost necesară o colaborare strânsă pentru a reuşi să câştigăm cât mai multe puncte. Am avut diferite probleme de logică care au necesitat concentrare și folosirea imaginației dar şi probe fizice, cum ar fi duelul cu apă, sărituri cu sacii sau confruntarea cu sfoara.

3

Spre sfârșitul zilei, ne-am întors nerăbdători în sediul Himawari unde am încheiat seara cu cel mai bun tort cu Hima si Wari, mascotele asociaţiei!

     “Ca și organizator, mi-a făcut plăcere să stabilesc împreună cu echipa mea ce activități să realizăm și cum să facem ca totul să fie mai interesant și, în același timp, să ne apropiem ca și prieteni. Nu pot spune că totul a decurs conform planului, însă suntem conștienți că așa învățăm și ne motivăm să devenim mai buni în ceea ce facem. Cel mai important pentru mine a fost apropierea dintre membrii și faptul că ne-am distrat cu toții într-un mod diferit decât cum o facem în cadrul evenimentelor

(Laura Ioniţă-coordonator al departamentului de Comunicare).

4

La mulți ani

HIMAWARI

Sau

おたんじょうびおめでとうございます!

La o saptămână după aniversare, au avut loc mai multe schimbări la nivelul conducerii. Am felicitat membrii care au pus suflet în coordonarea activităților Himawari și care s-au ocupat fără ezitare, dând tot ce au putut pentru a  ajuta asociația și de asemenea, am ales împreună noul președinte interimar, împreună cu noii coordonatori:

Preşedinte Interimar: Elena Armeanu

0765 180 065 / elena.armeanu@himawari.ro

Secretar: Elena Alexandra Cocoloş

0743 021 244 / elena.cocolos@himawari.ro

Limbă japoneză: Oana Laura Fasolă

0741 261 033 / oana.laura.fasola@himawari.com

Dansuri: Elena Alexandra Cocoloş

0743 021 244 / elena.cocolos@himawari.ro

Creaţie: Elena Armeanu

0765 180 065 / elena.armeanu@himawari.ro

Origami: Cristina Adam

0768 068 986 / cristina.adam@himawari.ro

Manga şi ilustraţii: Livia Gheorghiu

0754 400 713 / livia.gheorghiu@himawari.ro

Literatură şi folclor literar nipon: Oana Roiu

0752 826 643 / oana.roiu@himawari.ro

Jocuri japoneze: Mihai Iov

0754 871 628 / mihai.iov@himawari.ro

Comunicare: Laura Elena Ioniţă

0751 925 648 / laura.ionita@himawari.ro

 “Ca şi coordonator al departamentului de Manga sunt bucuroasă că pot să-mi fructific talentul artistic într-un mediu propice dezvoltării abilităţilor personale şi, de asemenea, să îmi împărtăşesc cunoştinţele şi altor membrii.” Livia Gheorghiu

Așteptăm cu nerăbdare organizarea şi în acest an a cât mai multor evenimente marca Himawari cu sprijinul dumneavoastră!

Mulţumim!

どもありがとうございます!