Şcoala de Vară de Limba şi Cultura Japoneză 2017

Selina.(Pixiv403217).full.1830497

可愛い子には旅をさせよ (kawaii ko niwa tabi o saseyo)

 

Cu toții ne dezvoltăm și căpătăm experiență prin prisma provocărilor primite în viață, iar după cum spune și o zicală japoneză, trimite-ți drăgălașii copii într-o călătorie, vă anunțăm cu drag că și vara aceasta vă dăm întâlnire la Şcoala de Vară de Limba şi Cultura Japoneză 2017.

Iar pentru că anul acesta este unul special, cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de Himawari v-am pregătit două școli de vară, grupate după cum urmează:

 

Școala de Vară pentru Copii (9-13 ani): 24 – 30 iulie 2017 (15 locuri disponibile)

Școala de Vară pentru Tineri (peste 14 ani): 31 iulie – 6 august 2017 (15 locuri disponibile)

 

Locația acestora va fi în cadrul sălii 205 de la etajul 2, Corpul R al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, de pe Strada Lăpuşneanu, iar nivelul de începători (nu aţi mai studiat deloc până acum).

În cadrul Şcolii de Vară veți avea șansa de a face cunoștință cu una din cele mai melodioase limbaje asiatice și vă veți dezvolta simțul artistic și creativ prin sesiunile de cultură niponă. Într-un spectru mai larg, vom căpăta experiență în limba japoneză prin studiu de grup și vom memora împreună prima formă de scriere: Hiragana, vom învăţa să ne prezentăm, să numaram, să identificam obiecte în limba japoneză, locuri, naţionalităţi, să identificăm ce ne place, ce ne displace,  vom face cunoştinţă cu adjectivele, verbele şi vom învăţa să facem propoziţii cu acestea.

 

Donație fixă: 250 lei, ce va fi dată profesoarei în prima zi de curs.

 

Înscrierile se fac prin completarea următorului formular de înscriere, până la data de 20 iulie:

Formular de înscriere: click aici
În urma completării şi trimiterii formularului online, veţi primi un SMS de confirmare a înscrierii în termen de 5 zile lucrătoare.

Programul Şcolilor de Vară include cursuri de limba japoneză, workshopuri şi seminarii de cultură japoneză, după cum urmează:

Luni

9:30 – 13:00 curs de limba japoneză

15:00 – 17:00 workshop de origami

Marți

9:30 – 13:00 curs de limba japoneză

15:00 – 17:00 workshop de manga

Miercuri

9:30 – 13:00 curs de limba japoneză

15:00 – 17:00 workshop de creație

Joi

9:30 – 13:00 curs de limba japoneză

15:00 – 17:00 workshop de dansuri

Vineri

9:30 – 13:00 curs de limba japoneză

15:00 – 17:00 workshop de karuta

Sâmbătă

9:30 – 13:00 curs de limba japoneză

15:00 – 17:00 workshop de jocuri japoneze

Duminică

9:30 – 13:00 curs de limba japoneză

15:00 – 17:00 seminar de cultură japoneză și închierea Școlii de Vară

 

Recomandăm participanților să vină cu pachet pentru a mânca în pauza de prânz. Pentru mai multe detalii sau nelămuriri, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 0741 261 033.

 

Vara asta cultura e kakkoii!

待っています!

Vă așteptăm cu drag!

Arătați lumii ce puteți aduce la viață, la Himawari Cosplay!

Hac02-03

Anul acesta, la cea de-a treia ediție Himawari Cosplay, ne-am propus să arătăm publicului nostru talentul celor ce, din dragoste pentru Japonia, transpun în creațiile lor personajele ce i-au adus mai aproape de aceasta. Țara Soarelui Răsare a inspirat de-a lungul istoriei mari iubitori de artă, în toate formele acesteia, muză pentru scriitori, pictori, designeri, regizori, cântăreți.

3bdb3eec8b9690b6768c71f4e6ebfece1395014980_fullAșa a ajuns festivalul nostru să susțină concursurile de cosplay, fan fiction și sesiunea de karaoke. Pentru ca spectacolul oferit chiar de voi să fie complet, dăm astăzi startul înscrierilor pentru expoziția de fan art și proiecția de AMV-uri, unde vă puteți lăsa creativitatea să dea viață paginii albe ori să spună o poveste în bucăți de puzzle.

Lăsați-ne să explorăm Japonia prin ochii voștri și înscrieți-vă, în perioada 23 iunie – 15 iulie, trimițând un e-mail, conform regulamentului:

Regulament fanart

Regulament AMV

Pentru alte întrebări, observații sau sugestii, nu ezitați să ne contactați la adresa: hwcosplay2017@gmail.com

Concurs FanFiction – HW Cosplay 2017

Pentru că anul trecut ne-ați încântat cu poveștile voastre, deschidem și anul acesta concursul de FanFiction, ca parte din activitățile din cadrul celei de-a III-a ediții a Himawari Cosplay.

Știm că, de cele mai multe ori, poveștile voastre favorite nu se încheie pe ecran și ne place să redescoperim, prin perspectiva voastră, personajele care v-au stârnit admirația, așa că așteptăm cu nerăbdare să vă citim poveștile și anul acesta, în timp ce continuăm pregătirile pentru festivalul din această vară. Înscrierile la concurs vor fi deschise în perioada 22 mai – 15 iulie, pentru oricine dorește să-și dea frâu liber imaginației și să arate celorlalți creațiile proprii.

Mai multe detalii despre înscriere pot fi găsite în regulament: Regulament-FanFiction-HWC-2017.

 
Așteptăm să vă vedem creațiile și să întâlnim câștigătorul la festival! De asemenea, în timp ce vă căutați inspirația, vă invităm să citiți lucrarea căștigătoarei de anul trecut, Lidia Nedelcu, intitulată Meatballs and Demons: click aici.

Pentru alte întrebări, observații sau sugestii, nu ezitați să ne contactați la adresa: hwcosplay2017@gmail.com

P.S.: Știați că termenul „fanfiction” a fost folosit, cu sensul pe care îl are astăzi, încă din 1960? 🙂

Festivalul Hinamatsuri 2017 – perspectivă asupra evenimentului

S-a mai încheiat un capitol de poveste, a mai trecut o ediție a festivalului nostru, la care vă mulțumim ca ne-ați fost alături, intrând în atmosfera ceremonioasă tradițională niponă pe care am încercat să v-o aducem, din nou, cât mai aproape. Festivalul Hinamatsuri s-a desfășurat pe data de 26 februarie, la Sala Pașilor Pierduți din cardul Universității “Al. I. Cuza”, și a reprezentat un nou prilej pentru oamenii interesați de cultura japoneză și nu numai să se bucure de o zi petrecută departe de lumea cotidiană, într-o atmosferă inedită, plină de parfumuri și tradiții nipone.

Dorim să vă mulțumim pentru participare și feedbackul lăsat, ce ne va ajuta să vă oferim în continuare festivaluri pe placul dumneavoastră, și sperăm să ne revedem cât de curând la următoarele noastre evenimente. Până atunci, vă oferim șansa să revedeți din nou o parte din cele mai importante momente ale festivalului, aici:

https://www.facebook.com/pg/Asociatia.Himawari/photos/?tab=album&album_id=10154356605493616

Scurtă descriere a Festivalului Hinamatsuri.

În Țara Soarelui Răsare, acest Festival numit și Festivalul Păpușilor este celebrat pe data de 3 martie, și are ca scop învăluirea fetelor cu noroc și succes în viitor,odată cu sosirea anotimpului renașterii. În vremurile antice, Festivalul nu avea aceeași amploare, constând într-o zi de ritualuri sacre, numite hina-hagashi („păpuși plutitoare”), în care păpuși de paie erau așezate în bărcuțe și lăsate să plutească în josul râurilor de către cei ce voiau să scape de ghinion și spiritele rele. Nu era de ajuns doar să le gonească, ci aceste bărcuțe trebuiau arse, ca simbol al purificării omului de tot ce însemna spirit răuvoitor. În zilele noastre, Hinamatsuri are ca simbol platforma în 5-7 trepte, pe care sunt așezate păpuși, „hinaningyo”, reprezentând Curtea Imperială Japoneză și treptele sale sociale.

dbdb.jpg

În cele ce urmează, vă vom readuce aminte de momentele voastre preferate din cadrul evenimentului, pentru a vă lăsa să pătrundeți încă o dată în povestea noastră:

Într-adevăr, programul nostru a început cu nu mai mult de 20 de minute întârziere, pentru care ne cerem scuze, cu speranța că am compensat prin următoarele momente pregătite de membrii asociației noastre. Primul capitol al poveștii acestei ediții a constat într-o reprezentație elegantă de dans tradițional nipon, pe ritmuri  suave cu care am invitat publicul în sala decorată de noi în stil japonez. Cu unduiri grațioase de yukata și mișcări bine coordonate, dansatoarele noastre au reușit să deschidă pofta publicului de mai mare cunoaștere a obiceiurilor nipone.

reghdh

De aici ajungem la o nouă incursiune în tradiția spiritual niponă, prin intermediul unei demonstrații de Ceremonia Ceaiului, o artă din cele cinci cele mai importante ale Japoniei (arta florilor, ikebana, arta poeziei,  haiku, arta caligrafiei sau shodo, arta sabiei sau kendo, și în cele din urmă arta ceaiului sau chado.) Demonstrația noastră s-a încheiat și cu o degustare de ceai verde matcha, cu care sperăm că v-am aprins “gustul” pentru această cale spirituală care este pentru japonezi Ceremonia Ceaiului.

hjfn.jpg

Continuându-ne drumul în această poveste, am pătruns mai adânc în lumea aceasta de mici tradiții japoneze ce fac lumea cotidiană să pară lipsită de importanță. V-am încântat cu un Workshop de Creație, constând în pictarea unei pânze reprezentând o păpușă japoneză pregătită de Hinamatsuri, cu un Workshop de Origami pentru cei pasionați de arta manuală, dar și un curs pentru începători de limbă japoneză, menit să inițieze pe oricine a avut curiozitatea să ni se alăture în cunoașterea sa. Și pentru că ați urmărit povestea Hinamatsuri petrecându-se până în acel moment în fața ochilor voștri, ați avut ocazia să deveniți și voi personaje ale festivalului, în două intervale de Îmbrăcare de Yukata.

gjfd.jpg

Și pentru că tradiția japoneză nu înseamnă doar eleganță feminină și spiritualitate, ci și strategie și forță de luptă, v-am adus pe scena demonstrațiilor două momente reprezentative pentru două arte marțiale specifice nipone, Shotokan și Aikido. Mai târziu, v-am încântat și cu o scurtă coregrafie de luptă, Samurai vs. Samurai, contruită special din mișcări simple, dar pline de efect, menită să fie mai apoi învățată și încercată de oamenii din public.

avg.jpg

Între aceste momente intense, v-am ținut cu sufletul la gură prin intermediul unei demonstrații de Karuta. Un moment de pasiune și de provocare a reflexelor li abilităților de memorare a membrilor noștri, acest joc reușește mereu să țină în priză publicul, care urmărește la fel de atent ca și jucătorii cărțile pe cale de a zbura peste tot în jur.

dD.jpg

Pentru cei amatori de manga sau grafică în stil japonez, v-am așteptat la masa pregătită cu toate materialele necesare pentru a vă putea pune la treabă talentul și creativitatea pentru un Workshop bazat pe mici bilețele cu descrieri, pe care mai apoi cei prezenți le-au extras, urmând să creeze personaje sau decoruri inspirate din acestea. Și pentru că Japonia înseamnă și modernism, la finalul acestui Workshop am trecut la tehnici mai avansate de desen pe calculator printr-o demonstrație utilizând tabletă grafică ținută de membra Departamentului nostru de Manga, Alexandra Vasiliu.

Pentru momente de relaxare și detașare de la activitățile intense, pe tot parcursul zilei lumea a putut să încerce oricare dintre cele 3 jocuri Go, Shogi și Hanafuda în cadrul Atelierului de Jocuri, dar și să se delecteze cu autori ai marilor opere japoneze la Colțul Literaturii Nipone, sau să afle lucruri noi despre obiecte încărcate de semnificații în cadrul Expoziției noastre.

hdhdm.jpg

Tot în pași de dans, în cele din urmă ne-am luat rămas-bun de la public, dar nu înainte de a le mai bucura o dată privirea cu yukata-urile colorate ale dansatoarelor și grația mișcărilor lor fermecătoare. Orice poveste are și un final, dar finalul festivalului nostru este unul deschis, invitându-vă să găsiți o continuare vara aceasta, la Festivalul Tanabata.

 

Sponsorii și colaboratorii festivalului

Le mulțumim încă o dată sponsorilor și partenerilor noștri ce au ajutat la înfăptuirea acestul festival:

Universitatea “Al. I. Cuza” pentru că, încă un an, ne-au sprijinit activitatea cu locația pentru festivalul Hinamatsuri.

Asociația Sport Club Ronin Iași, pentru ajutorul acordat prin demonstrațiile lor intense de arte marțiale, ce au cucerit publicul.

Casa de cultură a studenților, pentru sprijinul oferit în legătură cu mesele și scaunele utilizate pe tot parcursul festivalului.

Lex Hobby Store, pentru jocurile oferite în cadrul Atelierului de Jocuri și pentru jocul oferit ca premiul cel mare din cadrul tombolei noastre

Wink și Viva FM, pentru suportul lor în promovarea festivalului, fără de care nu am fi putut să vă aducem atat de aproape festivalul

Școala Urasenke Tankokai România, pentru demonstrația de ceai oferită și prezența lor în cadrul festivalului

Pim, pentru sponsorizarea oferită pentru tot ce a însemnat materiale de promovare a festivalului

Librăriile Humanitas, pentru cele 3 cărți oferite ca premii în cadrul tombolei și prezența cu un stand propriu pe parcursul festivalului nostru.

 

Vă mulțumim din nou tuturor pentru participare!

Cursuri de limbă japoneză – noi înscrieri pentru sesiunea martie 2017

Datorită numărului mare de doritori, vă anunțăm cu drag că vom lansa o a doua serie de Cursuri de Limba și Cultura Japoneză în Iaşi, începând cu data de 14 martie 2017.

Perioada de înscrieri: 6 – 10 martie  2017.

Disponibilitate – 1 grupă (cu 12 locuri disponibile) repartizată în felul următor:

Grupa 3 (începători): Marți, 14:30 – 16:00.

Noile cursuri se desfăşoară în Corpul R (fostul Romtelecom) al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” de pe Str. Lăpuşneanu, sala 205 (etaj 2) – clădirea de sticlă de la intersecția Lăpușneanu – Bld. Independenței.

Cursurile se vor ţine în regim normal – 1 curs/săptămână, a câte o oră jumătate fiecare.

Donație fixă: 25 lei/curs.

Pentru înscriere, vă rugăm să completaţi următorul formularformular de înscriere. Confirmarea înscrierii se va face prin sms, în maximum 3 zile de la trimiterea formularului.

Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0741 261 033 – Oana Laura Fasolă.

Începe primăvara cu noi oportunități!

待っています

Vă așteptăm cu drag!

Seminar Aikido

Plini de energie, sub îndrumarea lui Viorel Lungu Sensei, cursanții acestuia au încântat privirile celor ce au venit în data de 18 și 19 februarie la Seminarul de Aikido, organizat în Sala Polivalentă din Iași.

Deținător a 4 Dan Aikido Aikikai, Senseiul a reușit să surprindă publicul cu nenumărate demonstrații, care au urmat a fi repetate de fiecare cursant în parte. Mișcările sale aveau drept scop a arăta că nu forța este importană în apărare, acestea fiind, în realitate, foarte line, ci împiedicarea adversarului să atace. De asemenea, un detaliu foarte interesant aflat în cadrul seminarului este acela că, de cele mai multe ori, modul de apărare față de adversar este asemenea modului în care este mânuită sabia de lemn. Toate aceste demonstrații au părut precum un dans lin și, totodată, energic. Cursanții solicitați de Sensei pentru demonstrații au fost, de asemenea, foarte variați. Printre aceștia se numără o tânără cu privire încrezătoare, ale căror mișcări erau perfecte, ce inspira ideea de putere spirituală, și un tânăr entuziast, energic, ale cărui reacții au stârnit zâmbetul publicului. Nu doar cei din Iași au participat la acest seminar, ci și persoane din Vaslui, Bacău, Piatra Neamț și Pașcani.

O experiență de neuitat! Foarte respectuoși față de sensei, cu voci puternice care răsunau în întreaga sală, tinerii învățăcei au dat viață alături de Viorel Lungu Sensei unei arte care transpune frumusețea spiritului în mișcări de autoapărare.

Cei ce doresc să facă parte din acest grup vivace se pot înscrie oricând la antrenamentele de Aikido. Pentru informații puteți apela la numărul de telefon 0758613860 sau puteți trimite un email la adresa aikido@himawari.com

Hinamatsuri, “Festivalul Păpușilor”, Ediția a IX-a

Se apropie primăvara și, odată cu aceasta, mult așteptatul Festival Hinamatsuri! Asociația Româno-Japoneză Himawari vă invită, pe data de 26 februarie 2017, la Sala Pașilor Pierduți din Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” să participați alături de noi la o serie de demonstrații și workshopuri în spirit nipon, menite să vă reamintească importanța tradițiilor japoneze.

poster hinamatsuri 2017 v3-01.jpg

În Țara Soarelui Răsare, acest Festival obișnuia să fie o zi de ritualuri sacre, numite hina-hagashi („păpuși plutitoare”), în care păpuși de paie erau așezate în bărcuțe și lăsate să plutească în josul râurilor, luând cu acestea ghinionul și spiritele rele. În zilele noastre, Hinamatsuri se sărbătorește în data de 3 martie, și are ca simbol platforma în 5-7 trepte, pe care sunt așezate păpuși, „hinaningyo”, reprezentând Curtea Imperială Japoneză și treptele sale sociale.

picture1

În cadrul Festivalului, între orele 11:00 și 19:00, veți avea parte de numeroase activități susținute de departamentele asociației și membrii acestora, printre care avem: trei momente de dansuri tradiționale, o demonstrație de Ceremonia Ceaiului precum și o degustare, un curs de limbă japoneză pentru cei ce vor să cunoască bazele acesteia, și o demonstrație de autoapărare și aikido.

Programul complet al evenimentului:

11:00 – 11:05 Începerea festivalului

11:05 – 11:30 Dansuri tradiționale japoneze

11:30 – 13:00 Ceremonia ceaiului

11:30 – 13:30 Workshop de Creație

12 :00 – 13 :30 Curs de limbă japoneză

13 :00 – 14 :00 Îmbrăcare de Yukata

13 :15 – 13 :45 Dansuri tradiționale japoneze

13 :30 – 15 :00 Workshop de Origami

13 :45 – 14 :00 Demonstrație de Shotokan

14 :00 – 14 :15 Demonstrație de Aikido

14:30 – 16:30 Demonstrație de Karuta

15:00 – 17:00 Workshop de Manga

16:00 – 17:00 Îmbracare de Yukata

16:30 – 17:00 Coregrafie – samurai vs samurai

17:00 – 18:00 Workshop de Origami

17 :00 – 18 :00 Prezentare de desen digital

18 :15 – 18 :45 Dansuri tradiționale japoneze

18 :45 – 19 :00 Încheierea festivalului

 

De asemenea, pe parcursul zilei, lumea va avea posibilitatea de a juca  go, shogi și hanafuda in cadrul Atelierului de jocuri, va putea admira  o Expoziție de obiecte cu specific japonez sau scara de cocori Hinamatsuri, va putea particpia la o tombolă sau ajuta la pictarea pânzei pe tema festivalului.

 

Intrarea va fi liberă!

Vă așteptăm cu drag pe data de 26 februarie, la Sala Paților Pierduți a Universității “Alexandru Ioan Cuza” dar până atunci urmăriți cu atenție postările de pe pagina evenimentului! Festivalul Hinamatsuri 2017

Matta Nigastu!